Cu o lege a falimentului intrată în vigoare la 1 septembrie 1896, legislativul olandez a considerat în 2011 ca un nou proiect de lege nu este o prioritate, însă, în 2013 chestiunea a revenit în atenția publică când parlamentarii s-au pronunțat asupra necesității unei atare legi. Obiectivul principal al noii legi (act) a fost setat asupra “continuității companiilor”. Și astfel au luat naștere trei proiecte de lege, urmând a suferi modificări în urma dezbaterilor din forul legislativ.
În prezent legislația olandeză prevede doua proceduri de bază la care pot apela companiile în stare de insolvență:
1)falimentul (faillissement) în care activele debitorului sunt lichidate de către un administrator numit de instanța de judecată;
2)moratoriul – suspendarea plăților (surseance van betaling), procedură în care debitorul beneficiază de un răgaz temporar împotriva creditorilor, pentru a se putea reorganiza și a continua activității și într-un final să acopere parțial revendicările creditorilor sub supravegherea unui administrator numit de instanță.
De asemenea mai există și o a treia procedură de reeșalonare a plăților pentru persoane fizice, însă noua legislație este dedicate companiilor.
În cele două proceduri de bază există deja posibilitatea unui acord între debitor și creditori, materializat într-un plan de reorganizare, care presupune plata parțială a creditorilor. Debitorul poate restructura datoriile negarantate și nepreferențiale, prin implementarea unui plan de reorganizare, bazat pe un mecanism prin care o majoritate a creditorilor poate cenzura (cramdown) o minoritate dizidentă. În cazul în care planul de restructurare este acceptat de către creditori și confirmat de către instanța de judecată, atunci patrimonial debitorului nu va fi lichidat, iar procedura de insolvență va fi închisă.
În aceste proceduri de insolvență un creditor garantat sau preferat nu este obligat să negocieze cu debitorul și va putea, oricând, să-și securizeze creanțele prin garanții suplimentare. Mai mult decât atât, în timpul acestor proceduri, afacerile în curs de desfășurare și contractele companiei încetează adesea, întrucât nu pot garanta plățile costurilor curente.
Partea interesantă a acestei noi legislații, cu privire la planul de reorganizare, este cuprinsă în cea de-a doua lege (“Act on theContinuity of Companies II: Compositionoutsidebankruptcyproceedings” – numit în continuare Actul), mai exact un acord de reorganizare în afara procedurilor de insolvență. Acesta nu este momentan reglementată. În consecință, dacă un debitor vrea să propună un plan de reorganizare în afara procedurilor de insolvență, creditorii sunt liberi sa refuze orice propunere si nu este obligat sa coopereze. Mai mult, este nevoie de acordul unanim al creditorilor pentru a implementa o asemenea propunere și nu există exemple recente a unui plan de reorganizare în afara procedurilor de insolvență de succes.
Potrivit dispozițiilor “Actului”, debitorii vor avea posibilitatea propunerii unui Plan de Reorganizare creditorilor sau acționarilor, în afara procedurilor de insolvență formale. Aceasta înseamnă că nu va fi nominalizat niciun administrator judiciar, pentru a verifica fezabilitatea si viabilitatea unui astfel de plan de reorganizare.
Daca debitorul nu intenționează să propună un plan de reorganizare și se prevede cădebitorul nu își poate plăti datoriile, Actul introduce dreptul unui singur creditor al debitorului de a propune un plan de reorganizare celorlalți creditori sau acționarilor.
Conținutul planului de reorganizare și cerințele de formă
Sub auspiciile Actului poate fi conceput un plan de reorganizare în care creditorii si acționarii pot fi împărțiți în clase diferite și drepturile lor respective pot fi modificate. În planul de reorganizare este de asemenea posibilă modificarea actelor de asociere ale debitorului. Astfel, acesta are la dispoziție o varietate de metode de reorganizare, la îndemână (cum ar fi: debt-for-equity-swap) și îi este permisă flexibilitatea pentru a obține o reorganizare de succes.
Proiectul planului de reorganizare trebuie sa menționeze expres consecințele financiare pentru fiecare clasă de creditori, să îi informeze pe aceștia despre valoarea companiei și să conțină o informare asupra planului. De asemenea, planul de reorganizare trebuie săprevadă și un plan pas cu pas, pe care debitorul îl va urma ulterior implementării.
Următorul pas presupuneca fiecare creditor va trebui să fie informat despre propunerea de plan de reorganizare. Dacă creditorii și debitorul au opinii contrare asupra conținutului planului de reorganizare, este posibil să fie desemnat un judecător de supraveghere (supervisoryjudge). Acest judecător de supraveghere este îndreptățit să exprime o opinie vis-à-vis de sistemul de plăți către creditori și asupra compoziției claselor de creditori. Mai mult, judecătorul de supraveghere este îndreptățit să dispună ca planul de reorganizare să fie modificat sau extins pentru a permite creditorilor să ia o decizie.
Planul de reorganizare este acceptat de către creditori și/sau de acționari doar dacă toate clasele de creditori și/sau de acționari l-au acceptat. O anumită clasă accepta planul de reorganizare când: i) o majoritate simpla din numărul creditorilor și/sau al acționarilor prezenți la vot acceptă planul de reorganizare, și ii) această majoritate simplă reprezintă cel puțin 75% ca valoare, din valoarea totală a creanțelor sau din capitalul subscris deținut de acționari (in clasele respective).
Confirmarea instanței
Odată ce planul de reorganizare a fost acceptat de majoritatea cerută de creditori, curtea trebuie să aprobe planul de reorganizare, scop pentru care se va ține o audiere în instanță separată. Creditorii pot informa curtea în scris despre orice motive care ar face ca aprobarea planului de reorganizare să fie indezirabilă.
Dacă o clasă de creditori a votat împotriva planului de reorganizare, curtea poate impune acelei clase planul, daca clasa dizidentă respectivă de creditori nu ar fi putut vota in mod rezonabil împotriva planului de reorganizare. Clasa divergentă poate fi ținută să respecte planul, doar acolo unde planul nu dispune ca acționarii sau creditorii vor primi o repartizare care să fie cel puțin egală cu ce ar fi primit dacă compania ar fi fost lichidată în procedura de insolvență. Creditorii privilegiați sunt îndreptățiți la o repartizare care este cel puțin egală cu valoarea activului grevat într-o vânzare individuală.
Curtea va refuza să aprobe planul de reorganizare în cazul in care:
1)randamentul planului de restructurare nu este garantata adecvat;
2)drepturile creditorilor sau acționarilor sunt prejudiciate în mod disproporționat;
3)planul de reorganizare este rezultatul unei fraude, sau
4)curtea, în virtutea puterii sale discreționare, consideră că sunt alte motive importante de a refuza aprobarea.
Dacă curtea confirmă planul de reorganizare și decizia devine finală, planul de reorganizare devine obligatoriu.
Concluzii
Actul creează opțiuni variate pentru debitor de a propune un plan de reorganizare creditorilor și acționarilor în scopul de a-și reorganiza datoriile în afara procedurilor formale de insolvență, într-o manieră mai flexibilă. Posibilitatea forțării mâinii (cramdown) creditorilor refractari și a unui schimb de datorii pentru acțiuni (debt-for-equity-swap) sunt beneficii suplimentare pentru debitor.
Inapoi